De departe un an si ceva, de aproape o varsta si un pic

Deja mirosul sarat, ars, miros de asfalt prajit in picioare proprii m-a atentionat discret ca trecuse cam o vreme prea mult; trebuia sa il inspir cu grija sa nu se evapore rapid prin organele mele si sa ma imbete de venirea acasa.
M-am incurcat in valize si esarfe si nu am putut sa ma plang pe sleau de o vara pierduta, inconjurata de ape si plaje prea reci, pescarusi pacaliti de un fluviu, eu pacalita la randu-mi ca pot o vara fara marea mea. Tot ce mi-a ramas a fost sa ma incant de familiaritatea bulevardelor mari si oamenilor stramti, de strambaturile obrajilor pe care eu le credeam zambete, doar fiindca asa am vrut eu.
In jurul fiecarei ore mi-am luat ramas bun de la cate un colt de strada, cate o cafenea fumeganda imi facea cu ochiul baiatul de la shaworma,am inteles ca nu ma tine nimeni aproape. Cand aproape m-am prins ce bine e cu tine, trebuie sa iti spun pe curand, sau peste un an. As vrea sa te imbratisez si sa iti spun cat imi lipsesti, fata familiara, cat as vrea sa vorbesc neintrerupt, nefiind neaparat vorbareata de felul meu ascultator. Sa plang cate putin de bucuria plecarii intrerupte de o saptamana de acasa.
Pilotul ne ureaza bun venit acasa sau sedere placuta, vizitatorilor. Ma uit spre usa lui si vreau sa ciocan. Dar de mine a uitat? Ce vrea sa zica?